Curaj, solidaritate și speranță - valorile noastre naționale reafirmate!
Sursa poza si informatii: portalsm.ro
Social-democrații sătmăreni au marcat cu respect și recunoștință Ziua Imnului Național
Marți, 29 iulie 2025, reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD) Satu Mare au participat la manifestările dedicate Zilei Imnului Național, desfășurate în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare. Evenimentul a fost onorat de prezența președintelui organizației județene PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, alături de echipa Partidului Social Democrat, autoritățile locale și cetățeni.
Cu această ocazie, social-democrații sătmăreni au transmis următorul mesaj:
"Astăzi, 29 iulie 2025, marcăm cu respect și recunoștință Ziua Imnului Național, simbol al identității, unității și demnității poporului român. 'Deșteaptă-te, române!' a însoțit generații de români în momentele de luptă, speranță și renaștere națională, rămânând un reper al conștiinței noastre colective."
Imnul Național al României, "Deșteaptă-te, române!", compus de Anton Pann și cu versuri de Andrei Mureșanu, a fost cântat pentru prima dată în timpul Revoluției de la 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. De-a lungul istoriei, acest imn a fost un simbol al unității și demnității naționale, mobilizând românii în momentele de răscruce ale istoriei.
Evenimentele dedicate Zilei Imnului Național au fost organizate cu respectarea prevederilor Legii 215/2026 privind ceremoniile oficiale și a Ordinului MApN M63/2013 – Regulamentul onorurilor și ceremoniilor militare. Programul oficial al evenimentului a inclus prezentarea onorului militar, rugăciune pentru poporul român, alocuțiuni despre semnificația evenimentului și simbolistica Imnului Național, precum și interpretarea solemnă a imnului de către militarii detașamentului de onoare, alături de întreaga asistență prezentă la eveniment.
Astfel, social-democrații sătmăreni au arătat respectul cuvenit Imnului Național, reafirmând valorile fundamentale care definesc națiunea română: curaj, solidaritate și speranță.