Astăzi, percheziții în șase județe la un grup din Satu Mare acuzat de clonare carduri și fraude bancare masive
Sursa poza si informatii: obiectiv-sm.ro
Astăzi, 24 iunie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au desfășurat 42 de percheziții domiciliare în județele Satu Mare, Sibiu, Cluj, Hunedoara, Maramureș și Brăila.
Acțiunea vizează destructurarea unei grupări infracționale organizate, care ar fi operat în județul Satu Mare în anul 2024. Potrivit autorităților, șapte persoane ar fi constituit această grupare cu scopul de a obține sume semnificative de bani prin inducerea în eroare a unităților bancare. Membrii grupării ar fi acționat coordonat, utilizând mijloace informatice și documente false pentru a obține terminale POS, pe care le-ar fi folosit pentru a introduce datele unor carduri bancare compromise, atașate unor conturi deschise la diverse entități bancare din străinătate. Sumele obținute în mod fraudulos ar fi fost supuse unui amplu proces de spălare a banilor. Prejudiciul estimat în dauna unităților bancare se ridică la aproximativ 3,5 milioane de lei.
În cadrul acțiunii, au fost efectuate și două percheziții domiciliare pe teritoriul Ungariei, cu sprijinul autorităților judiciare maghiare. De asemenea, au fost implicate brigăzile și serviciile de combatere a criminalității organizate din Oradea, Cluj, Alba, Satu Mare și Brăila, serviciile de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, precum și jandarmii Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Autoritățile subliniază că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală și de prezumția de nevinovăție.